Trouble bipolaire- romain en serie
(biligv – roumain-français)
Le vingt-quatrième jour
Constanța. Fin de la route. Les deux, Julien et Virgil, ils étaient partis du navire, puis ils avaient loué une Renault, et s’étaient éloignés de zone portuaire. Jade avait loué la voiture , connaissant les procédures n’attirant l’attention de personne.
– Nous devons aller à la vitesse légale, lui dit-elle, ou nous allons mettre tous les flics après nous!
– Garder la vitesse commme maintenant! dit le docteur très inquiet. Je n’ai pas besoin d’autres problèmes!
– Reste calme, tout va bien!
– D’accord, mais où allons-nous?
– A Bacau, ma ville natale. J’y ai un chalet!
– J’espère que c’est un endroit sûr?
– Le chalet est dans les bois, loin de la ville. Personne ne nous recherchera jamais là bas!
De derrière, Virgil regardait les gens et le paysage avec fascination. Il ne s’y attendait pas à. Il avait imaginé un pays laid et arriéré, vec des gens préhistoriques, avec des rues non pavées, comme dans le désert australien ou l’Afrique, et des charrettes tirées par des chevaux. Mais la réalité était différente. Les hommes étaient comme eux, les femmes particulièrement belles et les paysages naturels exceptionnels.
– Bon choix, dit-il à Julien, comment le saviez-vous?
– J’avais les amis, médecins de Bucarest, qui m’a parlé de la Roumanie. À l’époque, je pensais qu’il exagérait!
Alice les sourit.
– Et vous n’avez pas encore vu rien. Les Roumains sont extrêmement chaleureux et accueillants! C’est vrai que la corruption ici, à tous les niveaux, est où que vous regardiez: de gens ordinaires, officiers de police, médecins, hommes d’affaires, à politiciens! Avec de l’argent, vous faites n’importe quoi!
– C’est parfait pour nous! Avec de l’argent on n’est pas trop mal!
– Très bien, car nous aurons besoin d’argent et pour notre subsistance jour après jour!
– Aucun problème , mais nous devrons être le plus discret possible! Nous ferons lesfournitures à long terme aussi rarement que possible, – et seulement si nécessaire, – pour éviter la police ou d’autres complications! Y a-t-il uneroute vers le chalet?
– Oui, un petit chemin, bloqué par une barrière avec cadenas, qui intimide les curieux.
– As-tu une famille?
– Non, ni moi ni Jade, tous sont morts depuis longtemps.
– Et qui s’occupe du chalet?
– Un vieil homme, Le père Noë, comme je le dis lui, qui est à un kilomètre et regarde de temps en temps. Et il vit seul dans une chalet. Ça bouge à peine!
– Tu lui fais confiance?
– Oui, j’ai beaucoup de confiance. Nous sommes de vieux amis!
– Ça a l’air très prometteur! Je compte sur toi!
– Tu n’as pas le choix! C’est très difficile d’être étranger dans un autre pays si vous ne connaissez personne!
Ils étaient passés, en contournant Bucarest, sur la rocade et étaient entrés dans la DN 15, en direction de Bacău. Marchant sur la „Autoroute du Soleil”, ils étaient arrivés en toute sécurité à Buzău, mais là un policier les avait fit un signe d’arrêter. La belle Alice, la femme au volant, elle avait regardé vite Julien et ellele avait demandé cent euros.
– Les documents de tout le monde, s’il vous plaît! grogna le policier, assez froid. Savez-vous que vous êtes dans une zone interdite?
Alice lui avait gracieusement souri.
– Non, monsieur, nous venons de l’extérieur!
– C’est une zone Covid et vous devez tous être mis en quarantaines!
La femme lui avait remi les documents avec une centaine d’euros parmi eux.
– Nous sommes de Bacău et nous allons là! Les messieurs sont ensemble moi!
Sourriant, le policier la avait retournè les documents, sans les cent euros, et la avait conseillé Alice de ne pas s’arrêter avant la destination.
– Vous dites que vous avez été identifié tous par la police de Buzau!
Alice avait hoché la têtea vec approbation.
– Vous êtes le policier le plus gentil, monsieur! elle le répondit, le regardant avec un sourire provocateur. Je reviendrai plus certainement ici un jour!
Virgil s’était forcé beaucoup pour n’éclate pas rire.
– Tu l’as fait fou!
– Je suis bon dans ce domaine, comme vous le savez!
Il était minuit passé et ils avaient continuè aller, passant par plusieurs barrages routiers, grâce ldu étiqueté “Vérification effectuée”posée par le policier de ville Buzau. Julien et Virgil, avec bonne chance, ils avaient évité l’identification, identification qui autrement aurait été assez compliqué et dangereux pour les deux.
Vers le matin, ils avaient dévié de la route principale, entrant dans une route de campagne avec le signe Poieni. Là, sur le mont Poeni, était le chalet d’Alice.
– D’ici nous n’avons plus affaire à personne! elle les assure avec un soupir . Dieu nous aide!
Contrairement aux attentes, le chalet était assez spacieux – 3 chambres au rez-de-chaussée et deux à l’étage – plus que suffisant pour 4 personnes. Le chalet était également entouré d’une clôture de 2 m, ce qui rendait impossible la vue ce qui se passe à l’intérieur . De l’extérieur, il était impossible d’entrer à cause d’un énorme loquet avec cadenas. Alice avait arrangé les 5 chambres aux normes les plus élevées, offrant toute le confort nécessaire aux deux fugitifs.
– Beau! s’éxclama Julien. Les courses nécessaires pour 4 personnes restent à faire! Combien d’argent as-tu besoin?
– Je ne sais pas, dit confuse Alice, dois faire une liste!
– Fais-toi le plus vite parce que j’ai faim et je voudrais fumer une cigarette! Sans voiture, elle est dans l’attention de la police!
– Tu l’as volé?
– Il y a longtemps.
– J’appelle un taxi!
– J’espère qu’il arrivera ici! Une grande attention! Appelles-tu avant retour!
– D’accord, Jade vient avec moi pour m’aider! Donnez-moi une centaine d’euros!
– N’est-ce pas trop peu?
– Non, l’euro a le pouvoir ici! C’est 5 fois plus fort que le lion!
⇓———————- Texte en Roumain—————–⇓
Tulburare bipolară – roman în serie
( bilingv – român-francez)
A douăzeci și patra zi
Constanța. Sfârșitul drumului.Cei doi, Julien și Virgil, părăsiseră nava, apoi închiriaseră un Renault și se îndepărtaseră din zona portului.Jade închiriase mașina, pentru că știa procedurile și nu atrăgea atenția nimănui.
– Trebuie să mergem cu viteză legală, a spus ea, sau îi vom pune pe toți polițiștii după noi!
– Păstrează viteza ca acum!spuse doctorul, foarte îngrijorat.Nu am nevoie de alte probleme!
– Stai liniștit, totul este în regulă!
– Bine, dar unde mergem?
– În Bacău, orașul meu natal.Am o cabană acolo!
– Sper că este un loc sigur?
– Cabana se află în pădure, departe de oraș. Nimeni nu ne va căuta niciodată acolo!
Din spate, Virgil privea cu fascinație oamenii și peisajul. Nu se aștepta la asta. Își imaginase o țară urâtă și înapoiată, cu oameni preistorici, cu străzi neasfaltate, ca în deșertul australian sau Africa și căruțe trase de cai. Dar realitatea era diferită. Bărbații erau ca ei, femeile deosebit de frumoase și peisajele naturale excepționale.
– Bună alegere, îi zise lui Julien, de unde ai știut?
– Am avut prieteni, medici din București, care mi-au povestit despre România. La vremea aceea, credeam că exagerează!
Alice le zâmbi.
– Și nu ați văzut încă nimic. Românii sunt extrem de calzi și primitori! Este adevărat că corupția aici, la toate nivelurile, este oriunde te uiți: de la oameni obișnuiți, polițiști, medici, oameni de afaceri, până la politicieni! Cu bani, faci orice!
– Este perfect pentru noi! Cu banii nu stăm prea rău!
– Foarte bine, pentru că vom avea nevoie de bani și pentru subzistența noastră zilnică!
– Nicio problemă, dar va trebui să fim cât mai discreți! Vom face provizii pe termen lung cât mai rar – și numai dacă este necesar – pentru a evita poliția sau alte complicații! Există vreun traseu către cabană?
– Da, o potecă mică, blocată de o barieră cu lacăt, care îi intimidează pe curioși.
– Ai o familie?
– Nu, nici eu, nici Jade, toți sunt morți de mult.
– Și cine are grijă de cabană?
– Un bătrân, Moș Crăciun, cum îi spun, care se află la un kilometru distanță și se uită din când în când. Și el locuiește singur într-o cabană. Abia se mișcă!
– Ai încredere în el?
– Da, am multă încredere. Suntem prieteni vechi!
– Pare foarte promițător. Contez pe tine!
– Nu ai de ales! Este foarte dificil să fii străin într-o altă țară dacă nu cunoști pe nimeni!
Trecuseră, ocolind Bucureștiul, pe șoseaua de centură și intraseră pe DN 15, spre Bacău. Mergând pe „Autostrada Soarelui”, sosiseră în siguranță la Buzău, dar acolo un polițist le făcuse semn să se oprească. Frumoasa Alice, femeia din spatele volanului, se uitase repede la Julien și îi ceruse o sută de euro.- Documentele tuturor, vă rog! mormăi polițistul, destul de rece. Știți că vă aflați într-o zonă interzisă?Alice îi zâmbise cu grație.- Nu, domnule, venim de afară!- Aceasta este o zonă Covid și trebuie să fiți toți carantinați!Femeia îi dăduse documentele cu o sută de euro printre ele.- Suntem din Bacău și mergem acolo! Domnii sunt împreună cu mine!Zâmbind, polițistul returnase documentele, fără suta de euro, și o sfătuise pe Alice să nu se oprească înainte de destinație.- Spuneți că ați fost identificați cu toții de poliția Buzău!Alice dăduse din cap cu aprobare.- Ești cel mai drăguț polițist, domnule! răspunse ea, privindu-l cu un zâmbet provocator. Cu siguranță, mă voi întoarce aici într-o zi!Virgil se forțase mult să nu râdă.- L-ai înnebunit!- Mă pricep la asta, după cum știi!
Era trecut de miezul nopții și continuaseră să meargă, trecând pe lângă mai multe blocaje rutiere, grație etichetei „Verificarea efectuată”, pusă de polițistul din Buzău. Julien și Virgil, cu mult noroc, evitaseră identificarea, o identificare care altfel ar fi fost destul de complicată și periculoasă pentru amândoi.
Spre dimineață, se abătuseră de la drumul principal, intrând pe un drum de țară cu semnul Poieni.Acolo, pe Muntele Poeni, se afla cabana lui Alice.
– De aici nu mai avem de-a face cu nimeni!îi asigură ea cu un oftat. Doamne ajuta!
Contrar așteptărilor, cabana era destul de spațioasă – 3 dormitoare la parter și două la etaj – mai mult decât suficiente pentru 4 persoane. Cabana era, de asemenea, înconjurată de un gard de 2 m, ceea ce făcea imposibil să vezi ce se întâmplă în interior. Din exterior, era imposibil de intrat din cauza unui zăvor uriaș cu lacăt. Alice aranjase cele 5 dormitoare la cele mai înalte standarde, oferind tot confortul necesar celor doi fugari.
– Frumos!exclamă Julien.Rămâne de făcut cumpărăturile necesare pentru 4 persoane! De câți bani ai nevoie?
– Nu știu, a spus Alice confuză, trebuie să fac o listă!
– Grăbește-te pentru că mi-e foame și vreau să fumez o țigară!Fără mașină, este în atenția poliției!
– Ai furat-o?
– Cu mult timp in urma.
– Sun un taxi!
– Sper să ajungă aici!Mare atenție!Sună înainte să te întorci!
– Bine, Jade vine cu mine să mă ajute!Dă-mi o sută de euro!
– Nu-i prea puțin?
– Nu, euro are putere aici!Este de 5 ori mai puternic decât leul!
une chalet, fugitifs, clôture
Nombre de Vues:
