Les femmes étaient rentrées en retard avec le coffre de la voiture complètement chargé. Ils les avaient créé sérieux émotions les hommes , mais sans raison. Pour leurs sécurité, Julien et Virgil, avaient laissés les femmes transférer les achats de la voiture en réfrigérateur.
– Depuis hier a été déclaré l’état d’urgence, a dit Alice à Julien, heureusement j’ai agi très vite! J’aurais dû porter une déclaration sous ma propre responsabilité avec moi et je ne l’ai pas eu! Ils étaient sur le point de m’infliger une amende!
– Qu’est-ce qu’une déclaration sous propre responsabilité? demanda Julien
– Une declaration comme n’importe quel autre. Tu écris sur un bout de papier, même à la main, qui tu es, quand tu es né et que fais tu dans la ville!
– Je ne pense pas que je voudrais faire ça!
– Dans ce cas, vous restons ici pendant 30 jours!
– J’espère que non nous ne nous ennuyons pas! dit le Virgil.
– Nous allons, nous, personnellement en occuper de la chose , comme vous le savez deja! dit Alice sourant. Restez vous calme!
– Oui, nous savons! C’est seulement 30 jours!
La situation était assez dangereuse pour eux, les obligeant à rester cachés. Virgil avait réfléchi avant de jeter un œil au cottage voisin, où il avait vu beaucoup de monde, mais il comprit qu’il devait s’abstenir. Le mal s’était déclenché nouveau en lui, l’amenant insidieusement à chercher une victime. Julian était dans la même situation.
Tandis que les deux se préparaient à se cacher dans le petit refuge de montagne de Poeni, le commissaire Market, qui n’avait pas renoncé à l’idée de les attraper, il avait pensé à un autre plan, en offrant une récompense de 100 000 euros. Il espèrait trouver de nombreux amateurs désireux de récolter la récompense. Alice avait vu l’annonce sur un site français et l’avait dit à Jade.
– Offrez un peu! dit elle. Je pense que nous pouvons obtenir plus de ces garçons! Ils ont une valise d’argent!
– S’il les attrape, la police, elle nous attrape aussi!
– Théoriquement c’est possible, mais ça vaut le risque! D’autre part nous povons dire qu’ils nous ont retenus de force!
– Devrions-nous leurs dire ça?
– Oui, de cette façon nous gagnons leur confiance. Nous ne pouvons pas trouver autre chose de mieux!
– Et s’ils nous tuent?
– Exclus. Ils ont besoin de nous ici et dans le pays! Ils ne connaissent pas la langue et ne peuvent pas aller aux magasins! Et pas seulement!
Le deux, bien sûr, avaient reçu l’information à contrecœur, mais mais ils avaient été ravis de l’altruisme des filles. Ils pourraient rester tranquillement assis pendant un moment dans le chalet, ils s’étaient assurés les réserves alimentaires et un garage pour leur voiture. Ils savaient que les autorités roumaines agissaient de manière dictatorial et que, dans leur situation, c’était plus prudent de les éviter. Il savaient également que les politiciens et les gens en général étaient très corrompus et pouvaient être facilement achetés, ce qui n’était pas sans les aider. Pour 100 mille euros il existait toujours assez d’individus prêts à les dénoncer aux autorités. En conclusion, ils devaient être toujours sur leurs gardes, ne pas créer d’animosités et ne pas tomber malades. Le coronavirus leur aurait été fatal, car il aurait révélé leur identité ou tués.
– On ne mange rien ce soir? demanda Julien.
Jade hocha la tête.
– Nous avons de la soupe roumaine, salade et du steak de poulet, mais il faut vous attendrez encore une heure!
La masse de nuit avait été au-dessus de toutes les attentes. Les Femmes avaient préparé les chambres à coucher, attendant patiemment en lits, prêtes à les offrir toutes les faveurs possibles. Près de minuit, après qu’Alice s’était profondément endormie , Virgil il avait quitté le chaletet s’était dirigé vers la station touristique. Il voulait voir quels touristes étaient là. Il avait regardé à l’intérieur de derrière les fenêtres il avaitsemblé très satisfait de ce qu’il avait vu.
– Prêt! dit-il à Julien, qui, aussi, ne trouvait pas sa place. Juste „petites filles” frais entre 15-18 ans!
Julian fronça les sourcils.
– Va te faire foutre, frère ! Je vous ai dit que vous n’aviez rien à chercher là-bas! Voulez-vous que nous nous réveillions avec la police sur la tête?
*********************************************
A douăzeci și cincea zi
Femeile se întoarseseră târziu cu portbagajul mașinii complet încărcat. Le creaseră emoții serioase bărbaților, dar fără niciun motiv. Pentru siguranța lor, Julien și Virgil, lăsaseră femeile să transfere cumpărăturile de la mașină în frigider.
– De ieri a fost declarată starea de urgență, spuse Alice lui Julien, din fericire am acționat foarte repede! Ar fi trebuit să am o declarație pe propria răspundere cu mine și nu am făcut-o! Erau pe punctul de a mă amenda!
– Ce este o declarație pe propria răspundere? întrebă Julien.
– O declarație ca oricare alta. Scrii pe o bucată de hârtie, chiar de mână, cine ești, când te-ai născut și ce faci în oraș!
– Nu cred că mi-ar plăcea să fac asta!
– În acest caz, veți rămâne aici 30 de zile!
– Sper să nu ne plictisim! spuse Virgil.
– Vom avea noi grijă de asta, așa cum știți deja! spuse Alice zâmbind. Păstrați-vă calmul!
– Da stim! Sunt doar 30 de zile!
Situația era destul de periculoasă pentru ei, forțându-i să rămână ascunși. Virgil se gândise la asta înainte de a arunca o privire spre cabana vecină, unde văzuse o mulțime de oameni, dar și-a dat seama că trebuie să se abțină. Răul se dezlănțuise din nou în el, determinându-l insidios să caute o victimă. Julian era în aceeași situație.
Când cei doi se pregăteau să se ascundă în micul refugiu montan din Poeni, comisarul Market, care nu renunțase la ideea de a-i prinde, se gândise la un alt plan, oferind o recompensă de 100 000 de euro. Spera să găsească mulți amatori dornici să strângă recompensa. Alice văzuse reclama pe un site francez și îi spusese lui Jade.
– Dă puțin! zise s. Cred că putem obține mai mult de la acești băieți! Au o valiză de bani!
– Dacă îi prinde poliția, ne prinde și pe noi!
– Teoretic este posibil, dar merită riscul! Pe de altă parte, putem spune că ne-au reținut cu forța!
– Ar trebui să le spunem asta?
– Da, în acest fel le câștigăm încrederea. Nu putem găsi altceva mai bun!
– Și dacă ne omoară?
– Exclus. Ei au nevoie de noi aici și în țară! Nu știu limba și nu pot merge la magazine! Și nu numai!
Cei doi, bineînțeles, primiseră informația cu reticență, dar fuseseră încântați de dezinteresul fetelor. Puteau să stea liniștiți o vreme în cabană, își asiguraseră alimente și un garaj pentru mașina lor. Știau că autoritățile române acționau într-o manieră dictatorială și că în situația lor era mai prudent să le evite. Știau, de asemenea, că politicienii și oamenii în general erau foarte corupți și puteau fi cumpărați cu ușurință, ceea ce nu îi ajuta deloc. Pentru 100 de mii de euro, erau întotdeauna destui oameni gata să raporteze autorităților. În concluzie, trebuiau să fie mereu în gardă, să nu creeze animozități și să nu se îmbolnăvească. Coronavirusul le-ar fi fost fatal, pentru că le-ar fi dezvăluit identitatea sau i-ar fi ucis.
– Nu mâncăm nimic în seara asta? întrebă Julien.
Jade dădu din cap.
– Avem supă românească, salată și friptură de pui, dar va trebui să aștepți încă o oră!
Masa de noapte fusese peste toate așteptările.Femeile pregătiseră dormitoarele, așteptând cu răbdare în paturi, gata să le ofere toate favorurile posibile.Aproape de miezul nopții, după ce Alice adormise, Virgil părăsise cabana și se îndreptă spre stațiunea turistică.Voia să vadă ce turiști erau acolo.Privise dinăuntru din spatele ferestrelor și păru foarte mulțumit de ceea ce văzuse.
– Marfă!îi spuse lui Julien, care, de asemenea, nu-și găsea locul.Doar „fetițe” proaspete între 15-18 ani!
Julian se încruntă.
– Să te ia dracu, frate!Ți-am spus că nu ai ce căuta acolo!Vrei să ne trezim cu poliția pe cap?
Nombre de Vues:
