Trouble bipolaire- romain en serie 19 – Aurel Conțu

 a nouăsprezecea zi

 Rezumat

 

Virgil Morel, personajul principal, se internează într-o clinică psihiatrică la indicațiile medicului său curant, Julien, prieten cu doamna Adelaide, directoarea clinicii, cu care acesta are o relație de dragoste tensionată. Dorind să scape de ea, el o omoară, punând totul în spatele lui Virgil. Urmează o investigație psihologică complicată, condusă de comisarul Marquette.

Au părăsit Londra spre seară. Harta indica autostrada M6 pentru a ajunge la Glasgow, aproximativ 7 ore de mers continuu, 500 de mile, cu condiția să nu se oprească pe drum și să mănânce din mers. Virgil îngrămădise tot felul de produse de patiserie, suc, apă minerală, cafea și țigări în portbagaj. Erau siguri că Marquette pusese temutul Interpol pe urmele lor. Prin urmare, trebuiau să fie foarte atenți. Făcuseră scurte opriri la Warington, Preston, Lancaster, Kendal, Carlisle și Lockerble pentru a se aproviziona înainte de a intra în Glasgow, un amestec ciudat între America și Anglia. Virgil se întoarse spre est și se îndrepta spre vechile cartiere ale clasei muncitoare, unde stătea ruda lui.
– Nu se compară cu centrul,  spuse Virgil, dar numai această parte a orașului, partea veche, era în vremea bunicului! Pe aici, undeva, trebuie să fie numărul 115! La nr. 115, era o casă din cărămidă, în stil englezesc, cu parter și etaj. Ceva modest. Lui Julien nu-i plăcuse casa, dar nu zise nimic. Vărul lui Virgil arăta ca Virgil, deși era prost îmbrăcat. S-au îmbrățișat reciproc, destul de rece, pentru că sosirea lui Virgil era o amenințare pentru moștenirea lor comună. Jumătate din moștenire aparținea lui Virgil. Cum ar putea fi fericit acum, după patruzeci de ani? Nu putea. Îi invitase în casă fără prea mult entuziasm iar ei, cei doi, intraseră fără nici o plăcere.
– Nu am venit să-mi cer dreptul, dragă! îl asigură Virgil.Îți dau totul, la notar!
– Știu. Ai venit să te ascunzi de poliția franceză. Am înțeles imediat ce te-am văzut! Amândoi ați apărut în toate ziarele și televizoarele din Franța și Regatul Unit.
Cei doi se uitară unul la altul, surprinși. Veniseră aici degeaba. Vărul lui Virgil le arătase mai multe ziare în care apăreau în prim plan, după fotografiile din pașaport. Din fericire, nu existau, nu aveau informații despre mașină sau locația lor. Și acest lucru trebuia să rămână așa, cu orice preț. Chiar și cu riscul de a-l ucide pe Christophor, vărul lui Virgil, pentru că el le fotografiase numărul mașinii.
Julien, îngrijorat, îl întrebă pe Virgil cu ochii.
– Ce facem cu el?
– Ce am făcut și cu alții! Nu am nicio reținere dacă ne pune în pericol. Ai acceptarea mea.
– Bine, dar uita-te la el! Nu ar trebui să vorbească la telefon cu nimeni!

Clădirea lui Christophor cuprindea două camere mari la parter, transformate în magazine de antichități, importate din Regatul Unit și alte trei la etaj pentru el (două dormitoare, o bucătărie, un grup social și un dressing). Cei doi bărbați așteptară întunericul, fără ca Christopher să bănuiască nimic. Serviseră o masă rece, presărată cu whisky scoțian, apoi toți trei continuaseră să bea până târziu. Dimineața, cam pe la cinci, spre surprinderea lor, îl găsiră pe Christophor cu gâtul tăiat într-o baltă de sânge. Nu-și puteau aminti ce se întâmplase, dar știau că trebuie să scape de cadavru și să curețe urmele. L-au rostogolit într-un covor curat, spălaseră sângele cu detergent și motorină pentru a păcăli câinii de poliție. Băgaseră cadavrul în portbagaj, așteptând noaptea să-l arunce în râul Clyde. Pentru că își parcaseră mașina în spatele casei, nu atraseră atenția nimănui. La sosire, au observat că râul era extrem de lat și adânc, plin de nave comerciale sau de plăcere. Deci, nu era o problemă să scapi de un cadavru … cu o greutate atârnată de gât (găsiseră niște lingouri de plumb în curte). Lucrul simplu … pe care îl făcuseră mai târziu.

dix-neuvième jour

 

Résumé

 

Virgil Morel, le personnage principal, se rend dans une clinique psychiatrique selon les instructions de son médecin, Julien, un ami de Mme Adélaïde, la directrice de la clinique, avec laquelle  il entretient une relation amoureus tendue. Voulant se débarrasser d’elle, il la tue, mettant tout en place derrière Virgil. Suit une enquête psychologique compliquée, dirigée par la commissaire Marquette.

Ils ont quitté Londres dans la soirée. La carte indiquait l’autoroute M6 pour atteindre Glasgow, environ de 7 heures de marche en continu ,  500 milles, à condition qu’ils ne s’arrête pas sur la route et  pique-niquer. Virgil avait empilé toutes sortes de pâtisseries,  jus, eau minérale, café et cigarettes dans le coffre.  Ils étaient sûrs que Marquette avait placé le redouté  d’Interpol sur leurs traces. Par conséquent, ils devaient faire très attention.  Ils avaient fait de courts arrêts à Warington, Preston, Lancaster, Kendal, Carlisle et Lockerble pour s’approvisionner avant d’entrer en Glasgow,  mélange étrange entre l’Amérique et l’Angleterre. Virgil s’était orienté vers l’est et se dirigeait vers les vieux quartiers ouvriers, où était assis son ruda.

– Cela ne se compare pas avec le centre,  dit Virgil , mais seulement cette partie de la ville, la partie ancienne,  était du temps du grand-père! Ici,  quelque part, il doit y avoir le nombre 115!  Au no. 115, c’était une maison en brique, dans le style anglais, avec rez-de-chaussée et  étage. Quelque chose de modeste. Julien n’avait pas aimé la maison, mais il n’avait rien dit. Le cousin de Virgil lui ressemblait, même s’il était mal habillé. Ils s’étaient embrassés, assez froidement, parce que l’arrivée de Virgil était une menace  sur leur leur patrimoine commun. La moitié de l’héritage appartenait à Virgil. Comment pourrait-il être heureux maintenant, après quarante ans? Il ne pouvait pas.  Il les avait invités dans la maison sans beaucoup d’enthousiasme,  et eux, tous deux, étaient entrés sans aucun plaisir.

– Je ne suis pas venu revendiquer mon droit, très cher !  l’assure Virgil.

Je te donne tout, à notaire!

– Je sais. Vous êtes venu vous cacher de la police française. J’ai compris  dès que je t’ai vu! Vous apparaissez tous les deux en tous les journaux et tous les téléviseurs en France et au Royaume-Uni.

Tous deux s’étaient regardés, stupéfaits.

Ils étaient venus par ici pour rien. Le cousin de Virgil leur avait montré plusieurs journaux dans lesquels ils paraissaient au premier plan, après les photos dans le passeport. Heureusement, ils n’existaientaucune information sur la machine ou sur leur emplacement. Et cette chose devait rester comme ça, à tout prix. Même avec le risque de tuer  Christophor, le cousin de Virgil, parce qu’il  avait photographié leur numéro de la voiture.

Julien, concerné, le demanda  à Virgil avec ses yeux.

– Que faisons-nous avec lui?

– Ce que j’ai fait et avec les autres! Je n’ai aucune retenue si cela nous met en danger. Vous avez mon acceptation.

– D’accord, mais garde un œil sur lui! Il ne devra parler au téléphone avec personne!

le Bâtiment de Christopher comprenait deux grandes salles au rez-de-chaussée, transformées en magasins d’antiquités, importées du Royaume-Uni, et trois autres à l’étage pour lui (deux chambres à coucher, une cuisine, un groupe social et un dressing).  Les deux hommes avaient attendu que  vienne l’obscurité , sans que Christopher se doute de rien. Ils avaient servi un repas froid, saupoudré de Scotch  whisky, puis, tous trois, avaient continué à boire  jusqu’à tard. Dans la matinée, environ cinq, à leur grande surprise, ils avaient trouvé Christopher avec une gorge tranchée dans une flaque de sang. Ils ne pouvaient plus se rappeler ce qui s’était passé, mais ils savaient qu’il devait se débarrasser du corps et effacer les traces.  Ils l’ont roulé dans un tapis propre,  ils avaient lavé le sang avec du détergent  et du diesel  pour tromper les chiens policiers. ils avaient introduit le corps dans le coffre, attendant la nuit pour le jeter dans la rivière Clyde. Parce qu’ils avaient garé leur voiture derrière la maison, ils n’ont attiré l’attention de personne. . À  l’arrivée, ils ont remarqué que la rivière était extrêmement large et profonde, pleine de navires de commerce ou de plaisir. Donc, ce n’était pas un problème de se débarrasser d’un cadavre… avec un poids suspendu au cou (ils avait trouvé quelques lingots de plomb dans la cour). La chose était simple …qu’ils repoussèrent à plus tard.

Nombre de Vues:

27 vues
Contu Aurel

Contu Aurel (212)

Je suis un écrivain et poète, je vis en Roumanie, la ville de Piatra Neamt, écrire sur divers sites littéraires roumains et anglais, j'ai publié deux volumes de poésie, j'ai plusieurs volumes de prose et de poésie, qui j'espère publier bientôt et j'aime la vie.

S'abonner
Me notifier pour :
guest

0 Commentaires
Commentaires en ligne
Voir tous les commentaires